Fost șef SRI: Microfonul din locuința lui Carmen Dan se folosea pe vremea lui Ceaușescu

Fost șef SRI: Microfonul din locuința lui Carmen Dan se folosea pe vremea lui Ceaușescu
Publicat: 30/11/2017, 13:22
Actualizat: 29/03/2019, 06:24

„Dacă se confirmă că era un dispozitiv de înregistrare, trebuie găsit cine l-a pus și de ce l-a pus acolo. Îmi este foarte clar că nu este lucrarea unui serviciu de informații, pentru faptul că serviciile nu folosesc asemenea aparatură. La ora actuală, tehnica a evoluat în asemenea fel încât nu mai pot fi folosite tehnici de acum 30 de ani, care se puneau pe vremea lui Ceaușescu. Se mai pun și azi, dar de către persoane private, cum, probabil, este și în cazul doamnei Carmen Dan”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Costin Georgescu, fost șef al Serviciului Român de Informații.

Porivit acestuia, locuințele membrilor Consilului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), din care face parte și Carmen Dan, trebuie verificate periodic, pentru a se asigura faptul că nu există aparatură de interceptare. În cazul lui Carmen Dan, de acest lucru ar fi trebuit să se ocupe, potrivit lui Georgescu, Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

„Ce vreau eu să precizez, și este extrem de important, este că toți membrii CSAT trebuie să fie protejați împotriva oricăror imixtiuni în viața lor, dar și în activitatea lor. Ca atare, în clipa în care un membru CSAT se mută într-un apartament, acesta trebuie verificat, iar locuința trebuie protejată împotriva eventualelor infiltrări și periodic trebuie verificate dacă s-au pus dispozitive de ascultare”, a mai declarat Costin Georgescu.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri seară, că a descoperit în locuința sa un dispozitiv de înregistrare și că a sesizat în acest caz poliția. Carmen Dan a precizat că a găsit dispozitivul de înregistrare audio în momentul în care a vrut să-și pună telefonul la încărcat în priză, iar fața prizei s-a desprins.

„Era un dispozitiv în perete. Nu era un dispozitiv la vedere pe care să îl poți vedea în mod normal. Am considerat că este un aspect care are atribuțiile și competența necesară. Am descoperit dispozitivul azi-după amiază, când am vrut să pun telefonul în priză. După-amiază. După ședința de Guvern. Dispozitivul nu era vizibil, consider că este o precizare importantă. La domiciliu este spațiul meu privat. Este un dispozitiv funcțional”, a declarat Carmen Dan, la Realitatea Tv.

Parchetul General a deschis, miercuri seara, dosar penal în acest caz pentru violare de domiciliu și violarea vieții private.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, dispozitivul de înregistrare găsit de ministrul Afacerilor Interne în locuința sa provine, din primele verificări, din zona privată, fiind vorba de un „dispozitiv ieftin, care poate fi cumpărat cu 200-300 lei de pe orice site”. Purtătorul de cuvânt al SRI a mai declarat că Serviciul Român de Informații nu oferă protecție contrainformativă niciunui membru al Guvernului României.

Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) din ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că sprijină Poliția și Serviciul Român de Informații (SRI), pentru evaluarea situației și dispunerii măsurilor legale.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Ajutor de stat pentru montarea repartitoarelor de încălzire, Cine îi primește
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță